Dovezi ale eficacitatii tratamentului cu trospiu la pacientii cu hiperplazie benigna de prostata şi simptome de vezica hiperactiva

Vezica hiperactiva este un termen care se foloseste de obicei pentru a descrie simptome complexe din sfera tractului urinar inferior. Se manifesta ca imperiozitate mictionala – adica senzatia brusca si puternica de a urina, care nu poate fi stapanita decat cu greu si pentru scurt timp.

Etiologia nu este elucidata, iar prevalenta afectiunii este probabil subevaluata, din moment ce majoritatea pacientilor se feresc sa discute aceste probleme cu medicul. Prognosticul pe termen lung nu este fatal, dar simptomele au un impact semnificativ asupra activitatilor psihosociale, functiei sexuale si calitatii vietii pacientilor in general.

Tratamentul non-farmacologic presupune adaptarea stilului de viata (de ex. controlul consumului de lichide), terapie comportamentala, exercitii fizice pentru musculatura perineala, precum si anumite proceduri chirurgicale.

Medicamentele folosite au ca mod de actiune diminuarea contractiilor involuntare ale muschiului detrusor. Agentii anticolinergici/antimuscarinicireprezinta tratamentul de prima linie pentru aceasta afectiune.

Un studiu clinic deschis, multicentric, prospectiv, publicat recent1 a evaluat eficacitatea si siguranta asocierii dintre tratamentul cu alfa-blocanti (tamsulosin, alfuzosin, doxazosin) si trospiu (antimuscarinic pentru tratamentul vezicii hiperactive) la pacientii cu hipertrofie benigna de prostata si simptome de vezica hiperactiva. Datele colectate de la peste 4000 de pacienti au fost analizate in ceea ce priveste imbunatatirea simptomelor urinare, a scorului IPSS2 (Scorul International al Simptomatologiei Prostatei) si a calitatii vietii. Mai mult, pacientii si medicii au fost rugati sa evalueze eficacitatea si tolerabilitatea tratamentului primit.

Rezultate

Dupa o perioada medie de tratament de 40 de zile, cu trospiu in co-terapie s-au constatat urmatoarele:

  • Toate simptomele principale datorate adenomului de prostata s-au imbunatatit.
  • Procentul de pacienti care au raportat continenta urinara a crescut la 83%, iar media valorii IPSS a scazut de la 18 la 12.
  • Calitatea vietii pacientilor s-a imbunatatit, iar medicii au evaluat siguranta tratamentului ca fiind buna si foarte buna in peste 90% din cazuri.

Sfatul Medicului Specialist Urolog

Pacientii cu adenom de prostata si simptome de vezica hiperactiva (imperiozitate mictionala, polachiurie, nocturie) sunt insuficient tratati doar cu alfa blocante careimbunatatesc jetul urinar, dar nu amelioreaza, ci poate chiar agraveaza, urinarea deasa/imperiozitatea, simptomele care il deranjeaza cel mai mult pe pacient. Acesti pacienti pot beneficia de asocierea alfa blocant – trospiu, asociere care amelioreaza atat simptomele obstructive, cat si pe cele iritative.

Asocierea trebuie facuta cu doze treptat crescande de trospiu, insotita de urmarirea lunara a simptomelor si a reziduului postmictional masurat ecografic. Dupa 1-2 luni, doza poate fi stabilita si tratamentul poate deveni cronic, de lunga durata, necesitand control anual.

Dr. Andrei Manu Marin

Dr. Andrei Manu Marin va este alaturi in dignosticarea si tratarea afectiunilor urologice. Pentru orice intrebari pe care doriti sa i le adresati, folositi formularul de contact de mai jos.

Dr. Andrei Manu Marin
  • Specialist in urologie
  • Doctor in Stiinte medicale
  • Specialist in urodinamica
  • Cercetator in incontinenta urinara

Trimite mesaj

EvoMed

Va invitam sa programati o consultatie la Dr. Andrei Manu Marin in cadrul Centrului de diagnostic si tratament al tulburarilor urinare Evomed

str. Cezar Boliac nr. 21B, sector 3
tramvaie: 40, 56 (de la Metrou Piata Muncii).
troleibuze: 70, 79
autobuz: 104
Telefon:
0740 077 337
031 425 20 09
Email: programari@evo-med.ro

Cere o programare

Nume

Email

Telefon

Mesaj

Trimite-ne o intrebare

Nume

Email

Intrebare