Strategii de management pentru Sindromul Vezicii Dureroase
Trevin C. Lau, MD, Joan M. Bengtson, MDDepartment of Obstetrics and Gynecology, Brigham and Women’s Hospital, Boston
Sindromul vezicii dureroase/cistita interstiţială (SVD/CI) reprezintă o afecţiune dureroasă cronică asociată cu simptome iritative de evacuare vezicală. Managementul SVD/CI a fost o provocare pentru generaţii de medici, datorită unei lipse de consens asupra definiţiei, fiziopatologiei incomplet înţelese şi numeroaselor terapii disponibile Articolul expune cel mai nou concept de SVD/CI şi date asupra tratamentelor eficiente pentru recomandarea unei strategii de management.
Sindromul vezicii dureroase/ cistită interstiţială (SVD/CI), ca şi multe alte sindroame dureroase pelvine cronice, reprezintă un complex de manifestări pe care cel mai adesea ginecologii îl găsesc dificil de supravegheat. Există multe opţiuni de management pentru SVD/CI – nefarmacologice, orale, intravezicale şi hidrodistensie – dar cea mai bună abordare trebuie încă determinată. Deşi sunt studii multiple asupra variatelor tratamente, dovada metodei calitativ crescute este încă neclară.
Autorii recomandă o abordare multimodală pentru pacienţii cu SVD/CI. Prima etapă este de a iniţia terapii nefarmacologice multimodale – de la modificările de dietă şi educaţie a pacientului până la „antrenament vezical”, iar acolo unde este disponibilă, fizioterapia planşeului pelvin– precum şi administrarea unei medicaţii orale. Tratamentul oral se face timp de 3-6 luni. După această perioadă de timp se evaluează răspunsul pacientului. Dacă răspunsul a fost adecvat, se continuă aceiaşi terapie şi se reevaluează simptomele la 6 până la 12 luni. Pentru cei care nu răspund, următoarea etapă este luarea în considerare a adăugării unui al doilea agent oral şi terapia intravezicală. Alegerea terapiei intravezicale, fie DMSO, PPS sau „un cocktail” trebuie ghidată ţinând cont de preferinţa pacientului,după consilierea adecvată asupra riscurilor şi beneficiiilor fiecărui agent terapeutic. Pentru acei pacienţi care nu prezintă nicio îmbunătăţire simptomatică, a treia etapă va fi trecerea la hidrodistensie. Pacienţii ale căror simptome sunt refractare la aceste etape iniţiale de management, trebuie să se adreseze unui specialist pentru a se lua în considerare o terapie mai agresivă, ca de exemplu neuromodularea via stimularea nervului sacral.
Articol: aici
