Concluziile Comitetului de lucru pentru Sindromul Vezicii Dureroase

Comitetul de lucru pentru Sindromul Vezicii Dureroase a revizuit definiţia, nomenclatura, taxonomia, epidemiologia, etiologia, patologia, diagnosticul, aprecierea simptomelor, urmările pentru sănătate, opţiunile de tratament şi liniile pentru cercetările viitoare. Aceasta este urmarea informaţiilor culese şi a rezultatelor cercetărilor din ultimii 4 ani. Unde a fost posibil, recomandările s-au făcut conform sistemului Oxford de clasificare. Comitetul a decis să numească această afecţiune ,,sindromul vezicii dureroase” (SVD), această denumire fiind cuprinzătoare pentru condiţia clinică asociată şi pentru clasificarea taxonomică.

Pacienţii, bărbaţi şi femei, care au simptome de durere, presiune suprapubiană sau senzaţie de discomfort pe careo asociază cu vezica urinară, care au cel puţin un simptom urinar – cum ar fi creşterea frecvenţei micţiunilor fără legătură cu ingestia de lichide sau iminenţa de micţiune – trebuie evaluaţi pentru SVD. Evaluarea iniţială constă în revizuirea informaţiilor despre frecvenţa /volumul urinărilor, examen fizic, urocultură, sumar de urină. Examenul citologic urinar şi cistoscopia vor fi recomandate numai dacă există indicaţii clinice clare. Tratamentul variază de la abordarea conservatoare, cu medicaţie orală, la terapiile invazive intravezicale, chirurgia fiind rezervată pentru cazurile care nu au răspuns la tratamentele aplicate.

Rezolvarea simptomatologiei dureroase este critică pe tot parcursul tratamentului. Comitetul pentru SVD a concluzionat că acest diagnostic include mai mult un grup de sindroame cronice dureroase decât o afecţiune inflamatorie a vezicii urinare.

Abstract: aici